sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Crăciunul, este bine să-l sărbătorim sau nu ?

                                                                               
                                                                             



Originea Crăciunului este greu de stabilit cu precizie ,multi cercetători afirmă că Crăciunul a început să fie sărbătorit pe 25 decembrie începând cu secolul IV, inițial fiind sărbătorit pe 6 ianuarie. Plasarea sărbătorii nașterii lui Isus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creștini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie  se datora copierii tradițiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Isus.
Din motive politice, așa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creștină a considerat copierea sărbătorilor și a riturilor păgâne ca fiind soluția răspândirii accelerate a cultului lor în mase, care pe atunci erau puternic atașate vechilor sărbători și practici rituale pagane. O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie nașterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renașterii soarelui și alungării iernii . Odată ce creștinii au abandonat celebrarea nașterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creștini fac frecvente legături între renașterea soarelui și nașterea lui Hristos.
Plasarea datei sărbătoririi nașterii Domnului Isus Hristos în aceași zi în care până atunci se sărbătorea o sărbătoare păgână la vremea respectivă era considerată  oportună , o  idee bună. Nu și pentru unii creștini de astăzi. In ultimul timp au apărut în mediul virtual mai ales  pe unele  saituri de socializare dar și pe youtube , tot felul de comentarii ,  care condamnă sărbătorirea Crăciunului , aceștia etichetând Crăciunul  ca fiind "sărbatoare păgâna".
In SUA acest subiect este și mai intens abordat unele grupari religioase americane cu o tentă mai extremistă condamnând atât sărbătorirea Crăciunului cît și bradul de Crăciun considerat idol și pe  Moș Crăciun  asimilat cu diavolul , așa  că confrații lor din Romania au avut suficient material de inspirație. Motivul pentru care sărbătorirea Crăciunului este condamnată este faptul că fiind sărbătorita pe 25 decembrie este legată de o sărbătoare păgână dedicata soarelui. 

            http://linesandprecepts.com/2016/01/01/the-pagan-roots-of-christmas/
                                                                                                                                      
Oare așa sa fie Craciunul este o sărbătoare păgână așa cum afirmă unii zeloși pe internet ? Este bine sau nu sa sarbatorim Craciunul ?
 Crăciunul sărbătorit de creștini (adevarații creștini) a fost dintotdeauna unul 100% creștin pentru că a fost si este un prilej de vestire a nașterii lui Isus Hristos la Betleem, prin minunatele colinzi de Crăciun ,acum și  prin mass media ,nu doar in România ci in multe alte țări.
 În afară de asta Crăciunul este o sărbătoare deosebită  care aduce bucurie , speranța si prilej de adorare  pentru creștinii adunati in biserici cu ocazia sărbatoririi nașterii Măntuitorului .
 Problema nu este sărbătorirea Crăciunului de către creștini ci "Crăciunul laicizat " pentru că Crăciunul începând din secolul XX a început să fie sărbătorit și de către necreștini ca o sărbătoare a iernii care are mai mult un aspect comercial,cu multa veselie ,distractii, deșertăciuni lumești. Aceasta deturnare a Crăciunului poate fi condamnată, dar nu sărbătorirea  Craciunului  în sine.
 În perioada regimului comunist Crăciunul fiind o sărbătoare creștină nu era recuscută de către statul comunist ,așa ca niciodată nu se pomenea de Crăciun și de Paști în presă sau la radio,tv . A fost o mare bucurie pentru majoritatea romanilor când in 25 decembrie 1989 sa auzit prima dată pomeniduse cuvăntul Crăciun și sau trasmis colinzi cu grupul Madrigal prima dată de cînd sa înființat Televiziunea Româna.
 Faptul cu în urmă cu aproape 2000 de ani în aceiași zi de 25 decembrie era o sărbătoare păgână , nu are nici o importanță pentru noi astăzi , așa cum nu are nici o importanță ca în ziua de duminecă (Sunday in engleza) prin secolul III-IV se serba "ziua soarelui". de altfel cei mai multi habar nu au de aceste  detalii care țin de istorie. 


                                                                             



Pomul de Crăciun este un alt subiect condamnat de aceiasi zelosi “legaliști”  pe motiv că ar fi idolatrie , amintidu-ne și un citat din biblie Ieremia 10:2-4 . Acel pasaj fiind întradevar un avertisment dat evreilor din acea vreme pentru a se feri de a venera ,de a se închina la obiecte , brazi,etc ca unor zeități , un cult răspandit în acea vreme. Avertismentul poate fi valabil și pentru noi astazi doar dacă ar exista oameni care ar folosi bradul de Crăciun  ca obiect de cult, de închinare , dar nu e cazul în secolul XX  mai ales pentru creștini. Atâta timp cât folosești bradul ca obiect de décor împodobit pentru a crea o ambianță mai deosebită, a creea o bucurie copiilor etc. de sărbătoarea Nașterii Mântuitorului , nu este idolatrie.
Dar pentru că întradevar bradul nu are nici o legatură cu nașterea Domnului ,în acest context  daca pentru tine bradul de Crăciun reprezintă o ispita, te mustră in vreun fel conștiinta, nu ți se pare 100% creștin, renunta la el.

                                                                     

In privinta lui Moș Crăciun , la fel zelosii “puritani” de peste ocean preluați de unii de la noi  il asociază cu diavolul , pe motiv că în unele mituri medievale mai ales, se vorbește de Sf. Nicolae că ar fi avut un ajutor numit Knecht Rupprecht (dupa unii- un diavol ) care sa trasformat în final în Moș Crăciun,  însa aceste sunt doar mituri , povești . Cum sa asociezi un sfant cu un diavol ? .
http://swordinhandpub.com/blog/the-trial-of-santa-claus-is-santa-guilty-of-crimes-against-god-part-5/
Din punct de vedere teologic nu există referințe credibile  pe acest subiect. Moș Crăciun este un personaj fictiv care în realitate este o persoană deghizată ,poate fi oricine, care joacă acest rol pentru ai păcăli (mintii) pe copii sa fie cuminți căci atunci vor primii daruri de Crăciun.. Nu este creștin de fel personajul Mos Crăciun, dar nici malefic în felul descries de unii nu poate fii, sunt simple aberații (incomparabil cu personajele din Halloween). Faptul că personajul Moș Crăciun ar putea proveni dintr-o mitologie păgână , nu este exclus, dar aceasta este o altă problemă.
Creștinii nu ar trebuii să acepte aceste tradiții necreștine în casele și bisericile lor, pe de altă parte demonizarea lor este de asemenea exagerată și lipsită de sens. 
Promovarea obsesivă a  ideii ca Crăciunul este o sărbătoare păgână de către unii "psihotici" cu idei fixe nu face decât  să încurajeze pe unii care sunt împotriva creștinismului. Unele comentarii care au apărut pe youtube dovedesc cât de mult se bucură ateii de astfel de articole ,"e deja binecunoscut că creștinismul are origini păgâne" comenta un ateu . Creștinismul nu are origini păgâne , Crăciunul nu are nici o legătură cu sărbătorile păgâne de dinainte de instituirea sărbătorii Crăciunului , iar modul necreștinesc în care sărbătoresc astazi oamenii din lume Crăciunul nu are nici o legătură cu sărbătoarea creștină a Nașterii mântuitorului.

                                                                 




...



...


....

luni, 9 octombrie 2017

Arminianism vs. calvinism



Calvinism  versus  Arminianism – care punct de vedere este corect?

 Calvinismul şi Arminianismul sunt două sisteme teologice care urmăresc să explice relaţia între suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea oamenilor în ceea ce priveşte mântuirea
Calvinismul este denumit după numele lui John Calvin, un teolog francez care a trăit în perioada 1509 – 1564.
Arminianismul este denumit astfel după numele lui Iacobus Arminius, un teolog olandez care a trăit între anii 1560 şi 1609.
Ambele sistemele teologice pot fi prezentate sintetic în 5 puncte.
CALVINISMUL declară corupţia morală totală a omului,  Corupţia morală totală presupune că fiecare caracteristică a omului este afectată de păcât, aşa încât fiinţele umane nu pot veni la Dumnezeu pe baza voinţei lor proprii.
– proclamă alegerea necondiţionată Alegerea condiţionată presupune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire pe baza cunoaşterii Sale mai dinainte în ceea ce priveşte persoanele care vor crede în Hristos pentru a fi mântuiţi.
– proclamă ispăşirea limitată, Ispăşirea limitată presupunecă Iisus a murit numai pentru cei aleşi.
– proclamă harul irezistibil . Harul irezistibil presupune că atunci când Dumnezeu cheamă o persoană la mântuire, acea persoană va răspunde în mod inevitabil.
– proclamă perseverenţa sfinţilor. Perseverenţa sfinţilor se referă la conceptul potrivit căruia o persoană care este aleasă de Dumnezeu va perseveră în credinţă şi niciodată nu se va dezice de Hristos şi nu se va întoarce de la El niciodată.

ARMIANISMUL  spune că oamenii sunt doar parţial corupţi moral.
Corupţia morală parţială presupune la fel ca fiecare caracteristică a omului este afectată de păcât, însă nu până la nivelul la care oamenii devin incapabili să îşi pună credinţa în Dumnezeu folosindu-se de voinţa lor în acest sens.
-proclamă alegerea condiţionată. Alegerea necondiţionată presupune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire ţinând cont exclusiv de voia Sa, persoana vizată neputând influenţa cu nimic aceasta.
– proclamă ispăşirea nelimitată.
Ispăşirea nelimitată arată că Iisus a murit pentru toţi, însă moartea Sa nu îşi produce efectele până persoana în cauză crede în Hristos.

– proclamă harul care poate fi respins.  Harul care poate fi respins presupune că Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire, însă mulţi se împotrivesc şi resping această chemare.
– proclamă mântuirea condiţionată.

 Mântuirea condiţionată este punctul de vedere care spune că un credincios în Hristos ar putea, pe baza liberului său arbitru, să se lepede de Hristos şi astfel să îşi piardă mântuirea.

Crestinii evanghelici de occident ,SUA etc, sustin preponderent doctrina calvinista in timp ce evanghelicii din Europa de est sustin arminianismul  sau o varianta combinata.
Daca facem o analiza logica si realista a celor doua dotrine putem trage concluzia ca  armianismul este mai aproape de o interpretare corecta a Scripturii.
Teoria calvinista a predestinarii ,respectiv ca  unii sunt alesi pentru mantuire altii nu ,naste firesc urmatoarea intrebare . De unde sa stiu eu daca sunt printe cei alesi ?
Raspunsul adeptilor calvinismului este : Daca esti printe cei alesi ,in primul rand vei simti o chemare pentru a-l urma pe Hristos  ,apoi vei avea dorinta continua de a te sfinti etc.
Sa fim realisti . Se vede aceasta peseverenta permanenta pentru pocainta si sfintire in bisericile protestante calviniste ?
Teoria ca teoria …dar practica ne omoara…(spune un proverb )
Avem suficiente exemple in Scriptura care contrazic multe din teoriile calviniste enuntate anterior.
Cateva  exemple : 1 Timotei 3-4 : Lucru acesta este bun si bine primit inaintea ,Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostiinta adevarului”. Deci TOTI nu doar unii…
Dar…practica ne demonstreaza ca…
Matei 20:16  “Multi sunt chemati putini sunt alesi “.
Nu toti care sunt chemati , vor ramane pe cale, unii vor cadea .
2 Petru 2:20-22  “Intradevar dupa ce au scapat de intinaciunile lumii prin cunosterea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos se incurca iarasi si sunt biruiti de ele ,starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai”…..
Apostolul Pavel confirma aceiasi realitate in  1 Corinteni 5:9-13
.” Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela”.
Nu toti chemati vor reusi sa se  ridice la standardele chemarii lui Dumnezeu de aceea unii vor fi respinsi in ziua judecatii.:
Ev. dupa   Matei   cap . 25:41 -46

Atunci cum ramane cu  predestinarea ,odata mantuit pentru todeauna mantuit ?

Teoria care nu se confirma prin practica ……se infirma sigura.


Marturii video a celor care au avut revelatia despre judecatata de apoi,rai si iad , aceste marturii confirma  inca odata ca mantuirea se poate pierde.

https://www.youtube.com/watch?v=ICF9m3iDgg0


http://www.divinerevelations.info/documents/pastor_park/romanian_heaven_and_hell_1_to_1000.pdf


..

sâmbătă, 7 octombrie 2017

Liberalism și neoliberalism "creștin"

                                                                        



Mişcarea liberală a început să câştige teren în bisericile occidentale începând cu anii 1970 infiltrându-se în majoritatea cultelor  protestante . Pe lângă teologia liberală "clasică" a apărut în ultimii ani forme noi precum "neo-liberalismul". Acesta  a căpatat diferite forme de manifestare , predominant fiind curentul renunţarii la forma puritana moştenita de la intemeietorii bisericilor evanghelice  care promova ideea aplicării Scripturii (Noului Testament) ad -litteram în viaţa bisericii şi a credincioşilor spre o formă mai liberală care înlocuieşte cuvântul cu spiritul care stă în spatele cuvântului scris. 
Concomitent a apărut o ofensiva împotriva creştinismului tradiţional, fundamentalist sau conservator denumit de acum promotor de legalism.



                                                                  

 Legalism în viziune liberală însemnând aplicarea ad-litteram a Scripturii. "Să impui autoritatea bibliei asupra a tot ce învăţăm şi practicăm este legalism ..." afirmă neo-leberalii.            
......................................................................................................................
 Promotorii liberalismului în Romania

 Printre promotorii liberalismului teologic în Romania se evidenteaza în mod deosebit grupările nondenominationale dar şi unii pastori fost baptisti sau penticostali, deveniti intre timp lideri ai unor grupari  independente . Pentru unii creştini np din Romania plecati la studii teologice în SUA , contactul cu noua teologie liberală americană a reprezentat o tentaţie de netrecut. Sau dezis de îndata de teologia conservatoare traditională moştenită de la înaintaşi pe care de acum o consideră excesiv de restrictivă , opresivă, devenind instantaneu nişte devotaţi "soldaţi" ai noii teologii  "eliberatoare" (a firii pământesti ). Schimbarea se poate observa în diferenţa de abordare..mai libertină, din bisericile pe care le păstoresc.
                                                                                      


Printre subiectele luate drept tinta de "anti-legalisti" sunt  : Capul acoperit la femei, Separarea bărbaţilor de femei în biserică, Îmbrăcămintea bărbateasca la femei, Restrictionarea muzicii ritmate pop, rock , a tobelor în biserică etc.
 https://koritar.files.wordpress.com/2008/03/eseul-despre-legalism.doc

Acestei ofensive liberale li se opune cei care  raman ferm pe pozitii pentru ramanera la   cuvantul Scripturii. Referitor la subiectul "acoperirea  capului la femei" există mai multe mărturii ale unor persoane care sustin că Duhul Sfânt le-a descoperit că femeile trebuie sa poarte capul acoperit, spre exemplu..

  https://www.youtube.com/watch?v=S2wzQJjpr38

    Referitor la aşezarea credinciosilor in bănci, am avut o experientă personala într-o biserică penticostală  o soră creştină a avut urmatoarea profetie în timpul rugăciunilor " Aşa vorbeşte Domnul ,este o urăciune înaintea mea ca femeile să stea împreună în aceiaşi bancă cu bărbaţii ,doresc ca femeile şi bărbatii să stea separat "
Apostolul Pavel care a recomandat purtarea capului acoperit la femei a fost un om plin de   Duhul Sfânt , la fel cei care au instituit reguli în biserici ca femeile sa stea separat de bărbaţi presupunem că au fost oameni sfinti căluziti de Duhul lui Dumnezeu. 
 Este evident ca aşezarea  bărbatilor alături de femei în biserica este o ispită, poate distrage atentia de la serviciul divin , cu siguranţă  regula aceasta "libertina"  nu este inspirata de divinitate. .
In privinţa muzicii deasemenea am primit o mărturie care confirma ceea ce era deja evident 
"Cu câţiva ani în urmă   am fost în stare de înconştienţa (comă) timp în care Domnul mi-a arătat în cer multe lucruri privitoare la predicatori, slujitori şi la cântăreţi . Cel care ma insotea a zis - tu nu rămâi aici ,că trebuie sa te întorci şi să spui tuturor celor ce cântă că pâna ce felul cântarii lor nu seamană cu cel de aici nu vor putea cânta în împaraţia mea - acolo era o cântare liniştită ,o armonie cu toate  instrumentele că aveai impresia că zbori şi nu atingi pământul ,era o cântare atât de armonioasă şi liniştită care iţi dădea o  pace  deplină.." Oare toate instrumentele ne dau o muzica linistită , armonioasă ? cu siguranţă nu.
 Creştinii sfinti care de-a lungul istoriei de 2000 de ani a bisericii creştine au instituit reguli privind instrumentele,muzica care este potrivita în biserică au fost călauziti de Duhul lui Dumnezeu  iar Dumnezeu nu se schimbă.. 
Problema este ca unii doar cred ca au sau pretind că îl au, dar în realitate nu  au  Duhul Domnului...sau se lasă influentati şi de alte filozofii şi pericolul de a te lăsa înşelat este mare.

În ce priveste termenul de "legalist " , acestă este folosit în Noul Testament exclusiv referitor la acei creştini care doreau sa păstreze legea iudaică , precum tăierea împrejur sau alte traditii precreştine iudaice, niciodată nu sa folosit referitor la împlinirea cuvantului Noului Testament sau la regulile din biserică.
Liberalismul ca si neoliberalismul este o deviere de la crestinismul autentic scriptural , este o deviere deci este o erezie.

Pastorul Leonard Ravenhill spunea " Când este ceva ce nu le place bisericilor (sectelor) în biblie ei îi vor spune legalism."

                                                                        


                                                                         


Linkuri : 

 Adevarul despre liberalism si legalism de pastor Cristian Ionescu S.U.A 

"Antiteza conceptuală și contrastul ideologic sunt foarte clare: liberalii ne numesc legaliști, iar noi îi numim… liberali! Pentru ei este o luptă de eliberare a firii pământești, în vreme ce noi luptăm pentru a menține măcar un dram de decență, reverență și bun simț." 

  https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2013/02/23/adevarul-despre-liberalism-vs-legalism/


lucrurilor/

 Biserica evanghelica persecutata

https://ioan8.wordpress.com/2012/05/25/biserica-evanghelica-persecuta/





                                                                   Pastor  Paul Washer
           Nu exista nimic mai nefolositor pe planeta asta decat un predicator liberal.
                                                                                       


.                                                                             




........

joi, 21 septembrie 2017

Marturie transportatorii de biblii

Mărturia lui Dumitru Duduman, transportator de biblii în perioada comunistă. Camera cu șobolani / Camera cu cuie / Ace sub unghie / Bătăi la talpă / Scaunul electric / Arhanghelul Gabriel

https://www.facebook.com/106162616464735/videos/168511890229807/






...

joi, 6 iulie 2017

Pocăința în pantaloni scurți

                     
                                                                                       

Canicula verii a adus cu ea  moda fustei mini si mai ales al pantalonilor scurti , la fel ca anul trecut , fetele simt nevoie să se afișeze cu vestimentație cît mai lejeră.  .  Cand e vorba de "lumea cea mare" care trăiește dupa regulile ei care nu are nimic de a face cu legile  impuse de Dumnezeu în Scripturi  nimic nu ar trebui sa ne mire, dar în mod surprizator mai nou aceiași moda a inceput sa fie preluată și de unii "pocăiți".
 Pentru că în general îmbracamintea nonconformistă nu este purtată de obicei în biserică sau pe stradă , ci mai degrabă prin diverse tabere sau întalniri de vacanta ale tinerilor este trecută cu vederea.
 Recent însa am remarcat o fotografie pe contul de facebook al unui pastor foarte cunoscut și apreciat  cu fetele sale unele minore altele de talia parinților toate în pantaloni scurti. Comentariile "fraților și surorilor" erau extrem de favorabile si laudative la adresa  imaginii prezentate ignorând  vestimentatia "modernă" afișată ( la care putem adăuga reacția promtă a celui care o postat de eliminare a oricaror comentarii critice). In alte poze mai vechi unele fete apăreau în adunare tot în pantaloni scurti.
A fost o vreme cand nici o fată   din bisericile neoprotestante  nu purta pantaloni de nici un fel, acum pastorii ocolesc acele versete din biblie referitoare la îmbracamintea la femei  să nu supere pe cineva , dar să se fi dat liber chiar și la pantalini scurti ?  Păi dacă vestimentația e identică cu cea a lumii, care o mai fi diferența intre unii si altii...doar ce tradiții țin unii sau alții  ?
Cu câțiva ani în urmă am fost invitat împreună cu alți creștini evanghelici la o conferință creștină în Ungaria. Acolo am fost întâmpinați de un grup de misionari de la o organizație misionară nonconfesională americană. Aceștia au încercat să ne convingă că cultele de care apaținem respectiv baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie nu sunt bune pentru că sunt legate de tradiții ceia ce în viziunea lor este ceva rău  ei oferindu-se să ne prezinte  "ceva mai bun" . Majoritatea misionarilor purtau o ținută lejeră (de plajă) respectiv pantaloni scurți ,atât bărbați căt și femei.
Foarte puțini dintre cei invitați au acceptat să se alăture lor ,cei mai mulți , observând cu ce teologie liberală se prezintă, ce îmbrăcăminte "lejeră" poartă si-au dat seama că ce ne oferă ei, nu era  "ceva mai bun" ci mai rău, de care Romania chiar nu are nevoie.
Dar nu toți americanii adoptă  liberalismul și ținuta lumii, există in SUA creștini profund atașați Scripturii și valorilor creștinismul conservator tradițional.

Catva filmulete utile pe acest subiect :


                                                                         


                     


                                                                                 

....                                                                                          

vineri, 23 iunie 2017

Martin Luther - Epistola lui Iacov


                                                                


O analiză obiectivă referitor la reforma protestantă din perspectivă evanghelică cu detalii surprinzătoare din corespondența privată a lui Luther


Rezultatul acestui demers s-a văzut în modul cum a evoluat Reforma. Deşi punctul de plecare al acesteia a fost momentul în care lui Luther, care era preot, i s-a cerut de către Universitatea Catolică din Wittemberg să ţină un curs despre Epistola lui Pavel către Romani (în urma căruia Luther a ajuns la conlcuzia că mîntuirea este prin credinţă), reforma care a rezultat a accentuat atît de mult acest crez încît a neglijat “ascultarea credinţei” (Romani 1:5), adică faptele ca roadă a mîntuirii în viaţa creştinului.

Ceea ce a urmat a fost o reformă parţială, protestantismul fiind caracterizat de un mod de viaţă asemănător celui catolic, cu jumătăţi de măsură bazate pe jumătăţi de adevăruri.

Iată în continuare un fragment preluat de pe “ascultareacredintei.blogspot.com” care ilustrează acest proces…

”Biserica Romei predica virtutea faptelor, dar nu o practica. Laicii erau îndemnaţi spre fapte bune şi trăire virtuoasă, dar Biserica punea la dispoziţia păcătosului şi mijloacele de a-şi cumpăra sau câştiga dreptul de a ajunge în rai.

Luther şi ceilalţi reformatori au înlocuit faptele pentru câştigarea mântuirii cu credinţa. Credinţa a fost centrul teologiei Protestante. Luther a mers atât de departe încât a refuzat să recunoască Epistola lui Iacov ca inspirată, considerând-o „epistolă de paie” deoarece insista asupra unei credinţe validate prin fapte. Dar combinaţia doctrinelor incapacităţii omului de a face ceva pentru a se mântui cu credinţa teoretică mântuitoare a dus la o concepţie nefericită şi la un eşec moral al Protestantismului. „Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228).

Luther scria lui Philip Melachton de la Wartburg, într-o scrisoare datată 1 August 1521: „Hai, acceptă! Fii păcătos! Şi nu păcătui pe jumătate: păcătuieşte de-a dreptul, până la capăt! Păcate făcute pe jumătate? Nu; ci din cele adevărate, serioase, păcate enorme! (Lucien Lefabvre, Martin Luther, un destin, p. 112). În 1530, îi scria lui Weller, „Sunt momente în care trebuie să bei un pahar în plus şi să te distrezi, pe scurt, să comiţi vreun păcat din ură şi dispreţ faţă de diavol, ca să nu-i laşi destul loc pentru prostiile minuscule din care să facă un caz de conştiinţă… Deci, dacă diavolul vine în faţa ta şi-ţi spune: ‚Să nu bei!’, răspunde-i imediat: ‚Ba chiar o să beau pentru că tu nu-mi dai voie, şi-o să beau zdravăn!’ Trebuie întotdeauna să faci ceea ce Satana îţi interzice!” Şi adaugă: „Ce alt motiv crezi că am să beau din ce în ce mai mult din vinul meu curat, să spun tot mai multe vorbe fără nici o reţinere şi să iau parte din ce în ce mai des la mese bogate? Ca să-mi bat joc de diavol şi să-l supăr, aşa cum el îşi bătea joc de mine şi mă supăra odinioară!” Şi apoi, „Oh, dac-aş putea în sfârşit să imaginez un păcat enorm ca să-l decepţionez pe diavol şi să înţeleagă odată că nu recunosc nici un păcat şi conştiinţa mea nu-mi reproşează nici unul!” (Ibid, p. 193).

Mesajul lui Luther este şocant, dar chiar dacă ar fi să luăm în considerare argumentul că Luther exagera doar, cum făcea adesea, o analiză a efectului predicilor sale printre populaţia protestantă va arăta că aceste lucruri nu se rezumau doar la teorie, dar erau luate în serios şi practicate. 
Doctrinele voinţei sclave, supuse naturii păcătoase, a predestinării şi a salvării prin credinţă teoretică a dus în Protestantism la scuzarea păcatului
Această combinaţie periculoasă a provocat asaltul Anabaptist asupra eticii Protestante.

Opiniile diferite ale celor trei tabere, Catolice, Protestante şi Anabaptiste, cu privire la autoritatea Scripturii a dus la percepţii diferite asupra felului credinţei şi a rolului ei în mântuire. Percepţiile diferite ale credinţei au dus la moduri diferite de trăire a vieţii.


În nici un alt domeniu nu au ieşit Anabaptiştii (“re-botezaţii”, numiţi aşa pentru că se botezau din nou la o vîrstă adultă, n.n.) mai mult în evidenţă decât în acest aspect practic. Philip de Hesse, pe ale cărui domenii Anabaptiştii s-au bucurat de mai multă toleranţă decât în celelalte landuri germane, spunea: „Eu văd cu adevărat mai multă îmbunătăţire morală printre ei decât printre cei care sunt luterani” (Verduin, op. cit., p. 108). Aşa de mare era diferenţa dintre Anabaptişti şi ceilalţi încât oricine încerca să ducă o viaţă curată era suspectat de a fi Anabaptist. Harold Bender, în faimosul său eseu „Viziunea Anabaptistă”, a citat o mărturie pozitivă din partea unuia dintre marii adversari ai Anabaptiştilor, Franz Agricola: „Printre sectele eretice existente, nu este nici una care în aparenţă duce o viaţă mai pioasă decât Anabaptiştii. Cât priveşte viaţa lor publică, exterioară, ei sunt ireproşabili. Între ei nu se găseşte nici o minciună, înşelăciune, înjurătură, ceartă, limbaj respingător, mâncare şi băutură intemperată, afişare a bunurilor personale, ci umilinţă, răbdare, dreptate, îngrijire, cinste, cumpătare, sinceritate într-o aşa măsură că s-ar putea presupune că ei aveau Duhul lui Dumnezeu” (Hershberger, Recovery of the Anabaptist Vision, p. 45).

Chiar şi Reformatorii admiteau aceasta. Capito mărturiseşte că radicalii (anabaptişitii n.n.) „se păzeau de viciile ofensatoare atât de comune printre ai noştri” (Verduin, op. cit., p. 108). Predicatorii Reformaţi din Berna observau: „Anabaptiştii au asemănarea unei pietăţi exterioare într-un grad mult mai ridicat decât noi sau celelalte biserici care, în uniune cu noi, îl mărturisesc pe Cristos; şi ei evită păcatele ofensatoare care sunt foarte comune printre noi” (Verduin, op. cit., 109).


Caspar Schwenckfeld, discipol al lui Luther, care mai târziu a devenit Spiritualist, afirma: „Sunt calomniat, atât de predicatori cât şi de alţii, că sunt Anabaptist, la fel cum tuturor celor care trăiesc o viaţă creştină adevărată, pioasă, li se dă aproape peste tot acest nume” (Hershberger, op. cit., p. 46-47). „Bullinger însuşi se plângea că‚ există unii care în realitate nu sunt Anabaptişti, dar şi-au pronunţat aversiunea faţă de senzualitatea şi frivolitatea lumii, prin urmare condamnând păcatul şi viciul, fiind în consecinţă numiţi sau numiţi greşit Anabaptişti de persoane capricioase.’ Vasta colecţie de materiale originale Anabaptiste, numită comun Taufer-Akten, care se află în curs de publicare, conţine un număr de ilustraţii specifice ale acestui fapt. În 1562 un anume Caspar Zacher din Wailblingen în Wittemberg a fost acuzat că ar fi fost Anabaptist, dar registrele curţii relatează că din moment ce acesta era un om invidios care nu se putea înţelege cu alţii, şi care începea deseori certuri, făcându-se de asemenea vinovat de faptul că înjura şi blestema şi avea asupra lui o armă, el nu a fost considerat a fi Anabaptist. Pe de altă parte, în 1570, un anume Hans Jager din Vohringen în Wurttemberg a fost adus înaintea curţii sub suspiciunea de a fi Anabaptist în primul rând fiindcă nu înjura şi trăia o viaţă ireproşabilă” (Ibid.).

Anabaptiştii erau dedicaţi teologiei „uceniciei”. Pentru ei, creştinul era mântuit din păcatele sale, nu în ele (sublinierea noastră). Creştinul putea să cadă în păcat, dar nu putea trăi în el. Cine trăia în păcat nu era considerat a fi mântuit, indiferent cât de drept era în doctrină. Călăuzirea Duhului nu se rezuma doar la călăuzirea în adevărata doctrină, ci în aplicarea acesteia în viaţa de zi cu zi. Bender susţine că „Marele cuvânt al Anabaptiştilor nu a fost ‚credinţa’, ca pentru reformatori, ci ‚urmarea’ (nachfolge Christi)” (Hershberger, op. cit., p. 43).

Pentru ei, iubirea aproapelui era dovada naşterii din nou. Thomas Manz spunea din închisoare în una din ultimele sale scrieri: „De aceea, urmându-l pe Cristos pe adevărata cale pe care El Însuşi ne-a arătat-o, adevăraţii Săi slujitori nu trebuie să urască pe nimeni. Avem înaintea noastră această lumină a vieţii şi ne bucurăm să mergem pe acea cale. Dar oricine este plin de ură şi invidie, oricine trădează, acuză, bate şi se ceartă în mod mizerabil, nu poate fi Creştin” (Liechty, op. cit., p. 19).

Acest fel de viaţă le-a atras simpatia şi aderenţa multora. Wenger îl citează pe Sebastian Franck care scria în 1530: „S-a ridicat din litera Scripturii, independentă de bisericile de stat, o nouă sectă care a fost numită Anabaptişti… Prin impresia bună a acestei secte şi chemarea lor la litera Scripturii la care ei aderau strict, şi-au atras în sânul lor multe mii de inimi temătoare de Dumnezeu care aveau zel pentru Dumnezeu” (Hersberger, op. cit., p. 175). Harold Bender îl citează pe Franck: „Anabaptiştii … au câştigat în scurt timp o mare mulţime de discipoli… atrăgând multe suflete sincere care aveau râvnă pentru Dumnezeu, căci ei nu învăţau altceva decât iubirea, credinţa, şi crucea. Se arătau a fi umili, răbdători sub multă suferinţă; ei frâng pâinea între ei ca dovadă a unităţii şi iubirii. Se ajută cu credincioşie unii pe alţii şi îşi spun unii altora fraţi… Au murit ca martiri, cu răbdare şi umilinţă îndurând orice persecuţie” (Hershberger, op. cit., p. 46).


Au fost acuzaţi că se cred sfinţi, fără păcat. Însă ei întotdeauna au respins perfecţionismul. Menno spunea: „Să nu credeţi că ne lăudăm că suntem perfecţi şi fără păcat. Deloc. Cât despre mine, eu mărturisesc că deseori rugăciunile mele sunt amestecate cu păcat şi neprihănirea mea cu prihana” (Verduin, op. cit., p. 103). Hubmaier răspunde aceleiaşi acuzaţii: „Dar acuzaţia că ne lăudăm că nu mai putem păcătui după botez şi alte asemenea lucruri, este o nedreptate monstruoasă. Fiindcă noi ştim că atât înainte cât şi după botez, suntem nişte bieţi păcătoşi mizerabili, şi dacă spunem că nu păcătuim, suntem mincinoşi şi adevărul nu este în noi” (Estep, op. cit., p. 155).

Urmarea lui Cristos, imitarea Lui, le aducea ură, dispreţ, suferinţe, persecuţie şi de multe ori sfârşitul tragic în mâinile călăilor. Experimentarea „Cristosului amar”, după cum numeau toate aceste suferinţe, era pentru ei o dovadă incontestabilă a adevăratei ucenicii. Persecuţia şi martirajul le întăreau convingerea că ei reprezintă adevărata turmă a lui Cristos, care a profeţit că urmaşii Lui vor fi persecutaţi. Într-adevăr, mulţi au murit cu o rugăciune, o cântare sau un îndemn pentru spectatori pe buze, demni şi neclintiţi în hotărârea de a-L urma pe Domnul lor până la capăt.

Cele trei mari tabere promovau un „creştinism” diferit nu doar în aparenţă, ci în esenţă. Catolicismul vede în primirea harului prin intermediul unei instituţii sacramentale-sacerdote esenţa creştinismului. Protestantismul are ca esenţă experimentarea harului lui Dumnezeu în adâncul fiinţei prin credinţă. Pentru Anabaptism, esenţa creştinismului este transformarea vieţii prin credinţă, în imitarea lui Cristos. Aceste trei concepte nu se puteau amesteca.”




sursa:  http://bisericamanastur.ro/2011/01/09/iacov-epistola-de-paie/










...

vineri, 26 mai 2017

Convertirea unui cunoscut evanghelic american la ortodoxie

De ce..."Tot mai mulți mormoni și protestanți din Utah, SUA, se convertesc la Ortodoxie" ?



Unul dintre cei mai cunoscuți realizatori de emisiuni religioase la un post de radio din SUA, Hank Hanegraaff,  se adaugă pe lista evanghelicilor din Statele Unite care au decis să se convertească la Ortodoxie.  Cunoscut și ca „Omul care răspunde cu Biblia”,  Hank Hanegraaff a trecut la Ortodoxie chiar în Duminica de Florii, pe 9 aprilie. Imaginile acestui moment au fost postate pe o rețea de socializare.

Hanegraaff a fost timp de aproape trei decenii președinte al Institutului Creștin de Cercetare, un minister evanghelic de apologetică, a scris 20 de cărți care se opun cultelor (sectelor), ereziilor și credințelor necreștine, iar dacă până mai ieri evanghelicii din SUA se mândreau cu un super-erou doctrinar,  acesta era Hanegraaff.

Acum însă, „Omul care răspunde cu Biblia” a ales altă cale. Așa cum arată un filmuleț realizat în Duminica Floriilor,  postat pe rețelele de socializare, Hanegraaff, în vârstă de 67 de ani, apare îngenuncheat, în Biserica Ortodoxă Greacă Sf. Nectarie din Charlotte, N.C, în timp ce este uns cu mir sfințit, ca parte a ritualului de botezare.

Decizia lui i-a ofensat pe evanghelicii din SUA care, prin  Bott Radio Network, un puternic imperiu mass media, cu 107 posturi evanghelice, au decis să întrerupă orice legătură cu el, acuzându-l că „a trădat adevăratul creștinism”.
Replica lui a fost însă una pe măsură:  „Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Nimic nu s-a schimbat în credința mea. Doar că am văzut că așa primesc mai multă dragoste de la Domnul și Mântuitorul meu Iisus Hristos”, a spus Hanegraaff, care nu a trecut singur la ortodoxie, ci alături de soție și de cei 12 copii ai lor.

Deși nu există statistici clare, cel puțin până acum, se pare că Hanegraaff nu este singurul care renunță la Biserica evanghelică pentru a trece la Ortodoxie. 
 „Noi am fost botezați în Ortodoxie acum nouă ani”, spune Suzanne, care, înainte de a trece la credința ortodoxă a trecut și pe la biserică creștină evanghelică.  „Întotdeauna am crezut în Dumnezeu, dar nu mi-a schimbat viața; Am vrut să mă apropii de El. În mod ironic, sora mea și familia ei au descoperit Ortodoxia în timp ce se pregăteau pentru o misiune protestantă în Rusia”, a povestit ea. Încurajată de sora ei, Suzanne a început să meargă la slujbele din bisericile ortodoxe. Și a fost, așa cum spune, un șoc cultural: pentru că slujba era în întregime în limba greacă, iar închinarea liturgică tradițională era departe de atmosfera evanghelică neclintită, muzicală și non-liturgică. „La început, nu am înțeles nimic, dar am continuat să studiez, am vrut mereu să știu adevărul. Mi-am dat seama că Biserica Ortodoxă e aici de  2000 de ani, că și-a păzit cu grijă teologia și nu a permis credințelor populare să o schimbe”, a mai spus Suzanne.
„Biserica pe care Hristos a clădit-o, pe care o căutam, a fost întotdeauna aici”, spune Suzanne. 
Există și explicație a acestui fenomen tot mai mare, al convertirii mormonilor și evanghelicilor la ortodoxie. Deceniile de globalizare seculară au lăsat fără tradiții culturile și societățile, înlocuind modurile tradiționale de viață cu un stil de viață extrem de global și bazat pe consumator. 

 http://www.activenews.ro/externe/Tot-mai-multi-mormoni-si-protestanti-din-Utah-SUA-se-convertesc-la-Ortodoxie-Mi-am-dat-seama-ca-Biserica-Ortodoxa-e-aici-de-2000-de-ani-ca-si-a-pazit-cu-grija-teologia-si-nu-a-permis-credintelor-populare-sa-o-schimbe-143287

Motivele pentru care evanghelici din SUA precum Hank Hanegraaff sau Suzannee le-au invocat pentru  trecerea la credinta ortodoxa sunt in mare parte subiective, sentimentale  dar pot fi si unele obiective precum laicizarea modului de inchinare in multe biserici americane.

Asa cum se mentioneaza in articol principalul motiv invocat de  cei convertiti la ortodoxie a fost ca "Biserica Ortodoxă e aici de  2000 de ani", că și-a păzit cu grijă teologia de-a lungul timpului, altii au marturisit ca au fost impresionati de  ritualul liturgic etc.  Acestea sunt  mai degraba  motive "sentimentale" si nicidecum motive bazate pe Scripturi si pe argumente rationale.
Cand Martin Luther a initiat Reforma protestanta Biserica Catolica avea  deja o vechime de aproape 1500 de ani dar asta nu la impresionat cu nimic pe Luther  pentru care important era in ce masura Biserica si-a pastrat nealterata invatatura Scripturii. Iar la acest capitol ortodocsii si catolicii au o istorie comuna ambele incluzand in doctrina proprie traditii, invataturi straine Scripturii precum cultul sfintilor, al Mariei si multe altele . 
Pentru americanii care sunt intr-o permanenta cautarte a unei credinte noi Biserica Ortodoxa cu ritualurile ei  seculare impresioneaza , este ceva exotic ,deosebit, mistic, venit parca dintr-o alta lume. .
 Pe de alta parte cei mai multi de peste ocean nu cunosc cum arata ortodoxia in tarile cu traditie unde religia ortodoxa a fost pentru  secole biserica de stat ,majoritara , ce efecte a produs  in aceste tari . Nu realizeaza caracterul liberal (libertin) al teologiei ortodoxe reprezentand  mai degraba ceia ce  Evanghelia numeste "calea lata "  in contrast cu "calea ingusta" a pocaintei (Matei 7 :13-4 ) .
Biserica Ortodoxa din SUA fiind totusi din multe puncte de vedere  diferita din cea din Europa de est.

Pe pagina sa de facebook  Hank  Hanegraaff a postat recent un mesaj inspirat din teologia ortodoxa  . "Justificarea prin credință este înrădăcinată în Sfanta Scriptura , totuși trebuie să fim atenți  totdeauna că credința care mantuieste este vie și activă " text ce ne aminteste de epistola lui Iacov "credinta fara fapte este moarta" . Altfel spus credinta autentica este reprezentata obligatoriu de credinta + fapte, adevar  pe care neo/protestantii il inteleg mai greu.

                                                                        



Pe de alta parte multe biserici din America (si nu numai) au devenit tot mai laice in modul de inchinare , lacasurile de cult  semanand de multe ori ca niste cluburi sau sali de spectacol din "lume".
 Un comentariu sugestiv pe acest subiect ne este oferit pe un sait crestin american.
"My question to you is this: There are no churches in my local area that do NOT use drums and electric guitars in their worship service. What am I to do ? I refrain from using the word church because the true Church does not exist in these places."
 Chiar si acest aspect nu ar putea fi totusi un motiv suficient de argumentat pentru a trece de la credinta evanghelica la cea ortodoxa cu atat mai mult pentru unul care se pretindea un bun cunoscator al Scripturii.
 Dar pana la urma lucrurile se aduna motivele subiective sentimentale combinate cu frustari pe plan local pot sa invinga argumentele scripturale si in final... omul este liber sa creada ce doreste.




..